Majoritatea (92%) sunt angajați în sectorul public. Datele sunt reflectate într-un studiu elaborat de către Centrului National Anticorupție, având la bază sentințele de condamnare pronunțate pe parcursul anului.

80% dintre bărbații care au săvârșit fapte de corupție pasivă dețineau funcții de execuție, restul – posturi manageriale. Pe banca acuzaților, în majoritatea cazurilor, ajung persoane care sunt la prima abatere de la lege.

Pe fapte de corupere activă, nouă din zece inculpați sunt bărbați. Vârsta medie la care aceștia sunt predispuși să ofere avantaje necuvenite este de 29 ani. De obicei, infracțiunea de corupere activă are loc în stradă și automobile.

90 % dintre aceștia activează în sectorul public. Ca și în cazul subiecților pasivi, pe banca acuzaților ajung persoane care sunt la prima abatere de la lege.

Vârsta medie a femeilor care iau mită este de 49 de ani, iar a celor care dau mită –  39 de ani. Atât femeile acuzate de corupere activă, cât și cele acuzate de corupere pasivă, ajung banca acuzaților la prima confruntare cu legea.

Studiul relevă faptul că în patru din cinci cazuri, traficul de influență a fost săvârșit de către bărbați. Vârsta medie – 39 de ani.

Autoritățile atestă o creștere a cazurilor când pe banca acuzaților ajung persoane cu antecedente penale. În majoritatea cazurilor, bărbații comit infracțiunile în stradă și automobile.

Femeile s-au manifestat în cazul traficului de influență în unu din cinci cazuri. Vârsta medie, la fel, este de 39 de ani. Acestea sunt predispuse să comită infracțiunea la locul de muncă.

Mita în cazurile de corupere pasivă, în cazul bărbaților a constituit în medie 7848 de lei, iar al femeilor – 6661 de lei. În cazurile de corupere activă, mita medie la bărbați a fost de 11072 de lei, iar la femei – 5574 lei.

În cazul comiterii traficului de influență, suma medie a mijloacelor bănești pretinse a constituit 109528 de lei în cazul bărbaților și 62914 de lei pentru femei.