Домой Sport Petru Racu, optimist. Crede că Speranţa ar putea să o elimine pe...

Petru Racu, optimist. Crede că Speranţa ar putea să o elimine pe Neftci

Petru Racu crede în şansele cluburilor moldoveneşti ce ne vor reprezenta în cupele europene inter-cluburi.

Internaţionalul moldovean a jucat în trecut la Sheriff Tiraspol şi Milsami Orhei, două dintre cele patru echipe ce vor încerca să se califice în faza grupelor Ligii Campionilor şi Ligii Europei.

Fundaşul în vârstă de 31 de ani a jucat în ultima jumătate de an la formaţia Neftci Baku, viitoarea adversară a Speranţei Nisporeni în preliminariile Ligii Europei. 

«Am jucat la Neftci, cunosc foarte bine această echipă. Avantajul Speranţei în aceste două meciuri este că la noi campionatul e în desfăşurare şi echipa e în tonus, comparând cu cei din Azerbaidjan, care au jucat ultimul meci de campionat la începutul lunii mai. Au revenit abia acum din vacanţă», a menţionat Petru Racu.

În dubla manșă dintre FCSB şi Milsami Orhei, Racu îi consideră favoriţi clari pe bucureșteni. Fundaşul admite că gruparea din capitala României i-ar putea subestima pe «vulturii roşii», fapt ce ar constitui un avantaj pentru orheieni.

«Cea mai iubită echipă din România, cu mulţi fani — cred că şi de aici din Moldova — nu e chiar poarte puternică la moment. Jucătorii de la Milsami nu au ce pierde şi eu cred că, din moment ce vor fi subestimaţi, pot produce o surpriză şi ei», a precizat Racu.

O altă reprezentantă a Republicii Moldova în preliminariile Ligii Europa este Petrocub. Hânceştenii se vor confrunta cu formaţia cipriotă AEL Larnaka.

«Ştiu că Petrocub are mai mulţi jucători accidentaţi. Vor juca cu o echipă din Cipru, foarte bine pregătită, care vine dintr-un campionat puternic. Le va fi foarte greu celor de la Petrocub», a spus Petru Racu.

O altă echipă la care a jucat Racu este Sheriff Tiraspol. Campioana en-titre va juca în primul tur preliminar al Ligii Campionilor cu reprezentanta Georgiei, FC Sáburtalo Tbilisi.

«Sheriff pentru mine acum nu este o echipă cunoscută, chiar dacă am plecat acum jumătate de an de acolo. Au antrenor nou, mai mult de jumătate de echipă s-a schimbat. Nu pot spune în ce formă ei sunt. Nu am informaţii multe despre echipa din Georgia, însă dacă au câştigat campionatul, nu va fi uşor pentru Sheriff, chiar dacă se socot favoriţi în această dublă», a precizat fotbalistul.

Partidele tur din preliminariile Ligii Campionilor şi Ligii Europa sunt programate pentru 10 şi 11 iulie.


Preluat de la: Publika.md

Must Read

Best Reviewed Canadian Pharmacy Non prescription Prednisone 5 mg online

Non prescription Prednisone 5 mg online Rating 4.8 stars, based on 173 comments | Price start from $0.33 Per pill Generic Prednisone Best Pharmacy To Buy Prednisone Generic online....

BitCoin payment Is Accepted. generic Ilosone 250 mg Best Place To Order

generic Ilosone 250 mg Best Place To Order Rating 4.6 stars, based on 200 comments | Price from $0.47 Per pill Generic Ilosone Where to buy Ilosone 250 mg...

Buy Generic Medications. Costo Aristocort 4 mg. General Health Pharmacy

Costo Aristocort 4 mg Rating 4.6 stars, based on 202 comments | Price from $0.89 Per pill Generic Aristocort Best Pharmacy To Order Aristocort online. Aristocort (Triamcinolone) is a...

BTC payment Is Accepted Purchase Online Lamisil Canadian Health Care Pharmacy

Purchase Online Lamisil Rating 4.5 stars, based on 254 comments | Price from $2.6 Per pill Generic Lamisil Best Place To Order Cheap Generic Lamisil. Lamisil (Terbinafine) is an...

Free Online Medical Consultations / Buy Voltaren 100 mg online canada / Best Pharmacy To Purchase Generic Drugs

Buy Voltaren 100 mg online canada Rating 4.8 stars, based on 181 comments | Price from $0.3 Per pill Generic Voltaren How To Get Generic Voltaren Drug. Generic Voltaren...